Formalism și libertateîn materie de convenţii de arbitraj

Arbitration is quintessentially a product of party autonomy, the arbitration agreements reflecting the parties’ willingness to use this method to solve their disputes. For their validity, the legislation imposes not only substantial requirements (such as those related to the full capacity of the parties, to the free and untainted consent or compliance with the limits of arbitrability), but also formal requirements. More precisely, the arbitration agreement must be assumed in writing, a concept that imposes a series of clarifications. Considering the evolution of contracting techniques, the compliance with the requirement of “written form” may prove problematic in the case of so-called arbitration agreements by reference – those agreements that are not found in the signed contract, but in an external document, which at least one of the parties wants to be considered included in the negotium. Because in the Romanian law, the situation is not very clear regarding their effectiveness, the article will emphasise the most relevant trends in the matter in comparative law, in an attempt to anticipate the problems likely to appear in our country, respectively to identify some possible solutions for them.

Arbitrajul este prin excelenţă un produs al autonomiei de voinţă, convenţiile de arbitraj reflectând dorinţa părţilor de a recurge la această tehnică alternativă pentru rezolvarea disputelor lor. Pentru validitate, legislaţia impune nu doar exigenţe substanţiale (precum cele referitoare la capacitatea deplină a părţilor, consimţământul liber și neviciat, respectarea limitelor arbitrabilităţii), ci și exigenţe formale: mai precis, convenţia de arbitraj trebuie să fie asumată în scris, concept ce impune o serie de clarificări. În considerarea evoluţiei tehnicilor de contractare, respectarea exigenţei formei scrise se poate dovedi problematică în cazul așa-ziselor convenţii de arbitraj prin referire – acele convenţii care nu se regăsesc în contractul semnat, ci într-un document exterior, pe care cel puţin una dintre părţi îl dorește a fi considerat inclus în negotium. Pentru că în dreptul românesc situaţia nu este foarte clară cu privire la efi cacitatea acestora, articolul va puncta cele mai relevante tendinţe în materie în dreptul comparat, în încercarea de a anticipa întrucâtva problemele susceptibile să apară și la noi, respectiv de a identifica soluţiile posibile pentru acestea.