„Acţiunea în răzgândire” în oglinda procedurii de insolvenţă

Similar to the possibility – in insolvency proceedings – to have unilateral termination of ongoing contracts, the actions for the voidance of fraudulent acts benefit from certain significant derogations from the substantive law of obligations, subject to the fair rationale of protecting creditors. However, when used in a manner which ultimately leads to a sophism, such mechanisms end up reflecting the lack of the intrinsic purpose for which they were recognized by law. While in self-defense, can the ordinary law reactivate its own mechanisms, relying on the need for balance and predictability? This report sets out to analyze the arguments under which ordinary law might react in such cases, in an attempt to remedy the contradictions that insolvency would come to validate.

Similar posibilităţii de denunţare unilaterală a contractelor afl ate în derulare într-o procedură de insolvenţă, acţiunile în anularea unor acte frauduloase beneficiază de anumite derogări semnificative faţă de dreptul comun al obligaţiilor, cu raţiunea justă a protecţiei creditorilor. Utilizate însă de o manieră care conduce în final la un sofism, astfel de mecanisme ajung să reflecte lipsa scopului intrinsec pentru care au fost recunoscute legislativ. Aflat în legitimă apărare, poate dreptul comun să-și reactiveze propriile mecanisme, invocând necesarul de echilibru și predictibilitate?
Studiul de faţă își propune să analizeze argumentele sub care dreptul comun ar putea reacţiona în astfel de cazuri, încercând remedierea contradicţiilor pe care insolvenţa ar ajunge să le valideze.