Instituţia suspendării inspecţiei fiscale – corelaţia dintre dreptul fiscal și dreptul comun

Irrespective of the legal relation it is applied to, the suspension should not have ratio legis, permanent consequences. In other words, the suspension as a procedural instrument, should preserve the substance of the legal relation and delay the review or evolution thereof. In terms of tax inspection, article 127 of the Code of Tax Proceedings is no exception either, since it is a legal instrument necessary, yet proportionally applicable, intended to ensure a unitary and coherent review of the validity. However, situations did exist in the practice, in which the tax bodies interpreted and applied the suspension pursuant to a tax inspection in a manner that generated an adverse impact: the taxpayer’s activity was basically paralyzed, and the taxpayer was no longer able to lodge its amending tax returns or was even precluded from benefiting of the review of its budgetary liabilities restructuring as permitted by Government Ordinance No 6/2019. It is common knowledge that the business relations’ dynamic of a professional taxpayer does not allow it to “freeze” its taxable income awaiting a judicial proceeding to be finalized, ever more since such judicial proceeding generates some rights. In addition, such an interpretation of the notion of suspension would undermine the very rationale behind the law in that it causes irreversible effects to the beneficiary of the protection by preventing it to participate in the business circuit.
In the end, there is the issue of the adequate legal remedy available to the taxpayer seeking justice, by reference to the particulars and limits of the tax law and the procedural instruments of the ordinary administrative law.

Instituţia suspendării, indiferent de specificul raportului juridic de bază căruia i se aplică, nu ar trebui să producă, ratio legis, efecte definitive. Cu alte cuvinte, suspendarea, ca măsură de ordin procedural, ar trebui să conserve substanţa de drept material a raportului juridic, temporizând analiza sau evoluţia acestuia. În materia inspecţiei fiscale, dispoziţiile art. 127 din C. pr. fisc. nu constituie o excepţie, fiind instrumentul juridic necesar, dar proporţional în aplicarea sa, menit a asigura o verificare de legalitate unitară și coerentă. Cu toate acestea, în practică au fost sesizate situaţii în care organele fiscale interpretează și aplică instituţia suspendării inspecţiei fiscale de o manieră care produce un efect advers: paralizarea activităţii contribuabilului, acesta nemaiputând înregistra declaraţii rectificative sau, după caz, fiind exclus de la analiza condiţiilor de restructurare a obligaţiilor bugetare prevăzute de O.G. nr. 6/2019. Constituie un postulat faptul că dinamica relaţiilor comerciale sub care se află contribuabilul profesionist nu-i permit acestuia „îngheţarea” bazei de raportare, în așteptarea finalizării unei proceduri judiciare, mai ales având în vedere caracterul constitutiv de drepturi a acesteia din urmă. Mai mult, o astfel de aplicare a măsurii suspendării răstoarnă raţiunea normei juridice în sine, pentru că provoacă destinarului protecţiei efecte ireversibile, lipsindu-l de participarea la circuitul comercial.
În final, se ridică problema mijlocului juridic adecvat sub care contribuabilul poate acţiona în justiţie, raportat la specificul și limitele dreptului fiscal, în raport de instrumentele procedurale ale dreptului administrativ de drept comun.