Despre natura juridică și uzucapiunea servituților în noul Cod civil

Servitudes represent the connection of two neighboring buildings or in a mediated proximity, which facilitates their economic exploitation to the advantage the fund which becomes dominant. In return, the fund that supports the servitude is called the subservient fund.
Having originally a predominantly rural character, servitudes institution become obsolete as a result of the appearance of specific regulations, such as those in the water sector, the planning and building regulations, whose application made unnecessary recourse to technical servitudes.
However, servitude is indispensable in regulating legal relations of neighborhood and new Civil Code brings significant news in this area, thus reviving civil institution whose seniority is attested during the Roman law.
Beyond terminology, clarifications which require consideration of the legal nature of servitude, the great news is that relating to their acquisition by acquisitive prescription. The legal consecration of the mode of acquisition legislature responded to criticism over the years by civil doctrine, simultaneously fulfilling two goals: on the one hand, entitlement easement by adverse possession meet jurisprudence, on the other hand, Romanian legislature recreates a contemporary civil law institution, adapted to the diversity neighborly relations and to a specific urban space.

Servituțile reprezintă conectări a două imobile vecine sau aflate într-o proximitate mediată prin care se facilitează exploatarea economică a acestora în avantajul unuia dintre ele, care devine fond dominant. În contrapartidă, fondul care suportă servitutea poartă denumirea de fond aservit. Având inițial un caracter preponderent rural, instituția servituților a căzut oarecum în desuetitudine prin apariția unor reglementări specifice, cum sunt cele din domeniul apelor, al urbanismului și al construcțiilor, reglementări a căror aplicare a făcut inutil recursul la tehnica servituților.
Cu toate acestea, servituțile au un caracter indispensabil în reglementarea raporturilor juridice de vecinătate, iar Noul Cod Civil aduce noutăți semnificative în acest domeniu, revigorând astfel o instituție de drept civil a cărei vechime este atestată încă din timpul dreptului roman.
Dincolo de clarificările terminologice care impun considerații asupra naturii juridice a servituții, marea noutate este cea privitoare la dobândirea lor prin prescripție achizitivă.
Prin consacrarea legală a acestui mod de dobândire legiuitorul a răspuns criticilor aduse de-a lungul timpului de către doctrina civilă, îndeplinind concomitent două deziderate: pe de o parte, dobândirea dreptului de servitute prin uzucapiune răspunde cerințelor practicii judiciare, iar pe de altă parte, legiuitorul român recreează o instituție de drept civil contemporană, adaptată diversității raporturilor de vecinătate, specifice spațiului urban.