Cesiunea de contract în reglementarea noului Cod civil

Numărul 2 Anul 2013
Revista Numărul 2 Anul 2013

ABSTRACT

Under the old Romanian Civil Code the assignement of rights and obligations and the possible substitution of a contractual party were not subject to any legal provisions holding globally the possibility of any contractual position transfer. Therefore, at the time, the scholar aproach was suggesting a divisional view – the dissolution of the contractual transfer concept in different suitable civil institutions ready to offer explain as for the active transfer (e.g. using the assignement of rights) and the passive as well (e.g. by the figure of the novation or delegation). The claimed need of a statutory position and the comparative example appear to have a legal echo in the new Civil Code. The new regulation is viewing this figure as a substitution of a contractual party more than as a contractual position assignement. Following the legal frame, the study below attempts to cover the main aspects of the new regulation without overlooking some other side-issues of this contractual figure: the validity and effectiveness requirements, the importance of the other party’s assent as a form of respect of the entire contractual relationship. Being aware of its shortcomings, the author is launching his personal outlook regarding the new regulations and keeps waiting for serious answers.

Keywords:

transfer of the contract, contractual position, personal substitution, assignments of rights and obligations, novation, transfer of debts, validity conditions, effectiveness conditions, other party’s assent, contract transfer’s effects, legal contract assignement or substitution, defective substitution, isolated substitution.

REZUMAT

În vechea reglementare, cesiunea de contract nu beneficia de o reglementare primară care să aibă în vedere o posibilă cesiune globală a poziţiei contractuale a uneia din părţile contractului. De aceea, la acea vreme, doctrina majoritară s-a îndreptat spre ideea unei viziuni bipartite a cesiunii de contract, încercând o divizare a acesteia în atâtea instituţii câte se dovedesc necesare pentru a opera transferul activ (e.g. cesiunea de creanţă) şi cel pasiv (e.g. novaţia).
Nevoia practică a unei reglementări în această direcţie, ca şi exemplul dreptului comparat, se pare că au determinat legiuitorul român la o reglementare în acest sens, extrem de binevenită. Noua reglementare cuprinsă în Codul civil optează pentru ideea de substituire a părţii unui contract mai degrabă decât pentru aceea de cesiune a poziţiei contractuale. Urmând coordonatele legale, studiul de mai jos intenţionează să acopere aspectele principale ale acestei noţiuni de drept privat, fără a omite posibilele expresii tangenţiale ale instituţiei: condiţiile de validitate şi de efectivitate, importanţa consimţământului contractantului cedat ca formă de respect a relaţiei contractuale iniţiale. Fiind conştient de lipsurile analizei, intenţia autorului este doar aceea de a lansa o invitaţie la reflecţie şi la răspunsuri serioase pe marginea temei abordate.

Legislaţie relevantă: C. civ., art. 1315-1320
Cuvinte cheie:
Citește articolul complet în platforma de documentare juridică Sintact.ro! Solicită un cont demo gratuit completând formularul de mai jos: