Societatea-problemă și obligaţiile-problemă (ale acţionarilor)

As Armour, Hansmann & Kraakman’s classic Anatomy of Corporate Law attests, limited liability is a powerful “owner shield”, in fact, the reverse of “entity shielding” and, together with it, two of the main components of legal personality.
The “company shield” protects the company’s assets from the possible claims of the shareholders’ creditors, while the “shareholders’ shield” protects the shareholders’ assets from those of the company’s creditors. Both “defensive weapons” institute a “partitioning” regime whereby the company’s assets become collateral for the company’s creditors, while the shareholders’ personal assets are reserved for the personal creditors.
Given these fundamental characteristics of the company, starting a discussion about the obligations of the shareholders towards the various constituents of the company is like embarking on an exploration towards little-known galaxies with a smaller or larger number of nebulas… In our law, at least, until now, as far as we know, scholars have not treated this topic, so controversial, if we refer to the two pillars of corporate law – legal personality and limited liability.
This paper shows that while shareholder obligations would (perhaps) serve as a tool for transforming company law and corporate governance in certain situations to ensure sustainable economic development, the effect of shareholder obligations has clear limits. Therefore, if legislators decide to go down the path initiated by adopting SRD II, they should carefully consider the conditions under which shareholder duties will have their intended effect.

Cum atestă clasica Anatomie a dreptului societar a lui Armour, Hansmann & Kraakman, răspunderea limitată este un puternic „scut al acţionarilor” („owner shielding”), de fapt, reversul „scutului societăţii” („entity shielding”) și, împreună cu el, două din principalele componente ale personalităţii juridice. „Scutul societăţii” protejează activele societăţii de eventualele pretenţii ale creditorilor acţionarilor, în timp ce „scutul acţionarilor” ocrotește activele acţionarilor de cele ale creditorilor societăţii. Ambele „arme defensive” instituie un regim de „partiţionare” prin care activele societăţii devin o garanţie pentru creditorii societăţii, în timp ce activele personale ale acţionarilor sunt rezervate creditorilor personali.
Având în vedere aceste caracteristici fundamentale ale societăţii comerciale, a porni o discuţie despre obligaţiile ce le revin acţionarilor faţă de diverșii constituenţi ai societăţii este ca și cum ne-am îmbarca într-o explorare spre galaxii prea puţin cunoscute, cu un număr mai mic sau mai mare de nebuloase… În dreptul nostru, cel puţin, nu s-a pus, până acum, după cunoștinţa noastră, problema unei discuţii generale pe această temă, atât de controversată, dacă e să ne raportăm la cei doi piloni ai dreptului societar – personalitatea juridică și răspunderea limitată.
Lucrarea de faţă arată că, în timp ce obligaţiile acţionarilor ar servi (poate) ca un instrument pentru transformarea dreptului societăţilor comerciale și a guvernanţei corporative în anumite situaţii, pentru asigurarea unei dezvoltări economice sustenabile, efectul obligaţiilor acţionarilor are limitări clare. Prin urmare, în cazul în care legiuitorii decid să meargă pe calea iniţiată prin adoptarea SRD II, ar trebui să analizeze cu multă atenţie în ce fel de condiţii îndatoririle acţionarilor vor avea efectul scontat.