Doctrina grupului de societăţi în arbitrajul comercial internaţional. Evoluţii, controverse şi tendinţe în dreptul comparat şi în dreptul român

As it has been frequently said – perhaps oversimplifying –, international commercial arbitration is a consensual procedure, meaning that only the parties to an arbitration agreement can participate in the proceeding based on it. But who are, exactly, those parties?
It is already commonplace that the effects of an arbitration clause can benefit, or bind, other entities than the formal signatories of the contract containing that clause. One of the numerous theories pursuant to which this happens in practice is the so-called group of companies doctrine.
After presenting several general considerations on the consensual character of (international commercial) arbitration, the definition and species of the arbitration convention and the privity of the arbitration clause, the author analyses the specific issues raised by the doctrine.
Thus, after several terminological and introductive observations, the authors examines the history, conditions and current state of the group of companies doctrine from a comparative law perspective, as well as under Romanian law, in order to express several conclusions on the above in the final part of this article.

Arbitrajul comercial internațional este, după cum frecvent s-a spus – poate simplificând prea mult, o procedură consensuală, în sensul că numai părțile la o convenție de arbitraj pot participa la procedura desfășurată în temeiul ei. Dar care sunt, exact, aceste părți?
Este deja încetățenită ideea că de efectele unei clauze de arbitraj pot să beneficieze, respectiv să fie ținute și entități care nu sunt semnatari formali ai contractului ce conține respectiva clauză. Una dintre multiplele teorii în baza căreia aceasta se întâmplă în practică este așa-numita doctrină a grupului de societăți.
După prezentarea unor aspecte generice referitoare la caracterul consensual al arbitrajului (comercial internațional), a definiției și a speciilor convenției de arbitraj, respectiv a principiului relativității efectelor clauzei compromisorii, autorul analizează problematica specifică acestei doctrine.
Astfel, ulterior expunerii unor aspecte terminologice și introductive în această privință, sunt analizate istoricul, condițiile de aplicare și statutul curent al doctrinei grupului de societăți ca temei pentru extinderea efectelor clauzei compromisorii asupra entităților nesemnatare în dreptul comparat și în dreptul român, pentru ca la finalul studiului autorul să exprime câteva concluzii pe marginea celor examinate.