Scurte consideraţii izvorâte din practică cu referire la votul asupra planului de reorganizare

Numărul 6 Anul 2020
Revista Numărul 6 Anul 2020

ABSTRACT

This study has been triggered by the cases encountered in the judicial practice and by their applied nature.
The occurrence, at the Appeal Courts level, of diametral conflicting positionings in respect with the application and interpretation of the legal provisions regarding the voting exercise upon a reorganization plan, more specific the ones related to the acknowledgement and interpretation of the assumptions connected to the un-deprived receivables, as well as of the restraints of the voting exercise in respect with certain classes of receivables, engenders different resolutions for the same factual hypothesis, thus allowing our examination, without the claim of being considered a doctrinaire concept, to be found useful by all the insolvency stakeholders.
While the legal assumptions call forth the role of the lawmaker in the construction of the legal reasoning that must be borne in mind either by the judge, or by the party who chooses to call forth that presumption, the correct framing into the well-known dichotomy: iuris et de iure – impossible to contest by any means of evidence, or iuris tantum – liable to be revoked by any means of evidence, established by the judge at the time of the dispute brought to judgment, might essentially change the resolution.
Then, another useful exercise would be to show how the legislation process by
its actual substance can lead to the distortion of the legality of a certain factual
problem. Also from this standpoint, our examination will evidence that, while for some jurisdictions the treatment of some classes of receivables is a matter of how the priority in cashing money applies during insolvency proceedings, for others it is a matter of settling a prohibition mechanism from voting exercising perspective.
We are of the opinion that the latter approach is to be appointed by the Romanian legislator de lege ferenda to certain classes of receivables, moreover particularly considering context of the (EU) 2019/1023 Directive of the European Parliament and of the Council from 20 June 2019 upon preventive restructuring frameworks, on discharge of debt and disqualifications, and on measures to increase the efficiency of procedures concerning restructuring, insolvency and discharge of debt, and amending Directive (EU) 2017/1132 (Directive on restructuring and insolvency).

Keywords:

un-deprived receivables, legal assumptions: „iuris et de iure” or „iuris tantum”, voting limitations, voting embargos.

REZUMAT

Motivul ce a determinat prezenta analiză este unul generat de speţele întâlnite în practică, cu impact asupra stabilirii strategiilor de recuperare a creanţelor. Existenţa la nivelul Curţilor de Apel a unor poziţionări diametral opuse în interpretarea și aplicarea textelor legale în materia votului asupra planului de reorganizare, mai exact cu privire la consemnarea și interpretarea prezumţiilor referitoare la votul creanţelor nedefavorizate, precum și a limitărilor legate de vot cât privește anumite categorii de creanţe, este în măsură să genereze soluţii diferite pentru aceleași ipoteze de fapt, astfel că o opinare faţă de acestea, fără pretenţia de a fi considerată doctrinară, poate fi utilă participanţilor la procedura insolvenţei.
În timp ce prezumţiile legale evocă rolul legiuitorului în construcţia raţionamentului ce se impune a fi preluat de judecător sau de partea ce i-l învederează, încadrarea unor prezumţii stabilite de lege în clasica dihotomie „iuris et de iure” – imposibil de combătut printr-un mijloc de probă ori „iuris tantum” – susceptibile de a fi răsturnate prin orice mijloc de probă, realizată de judecător cu ocazia dezlegării diferendului adus judecăţii poate schimba esenţial deznodământul.
Mai apoi, nu este lipsit de interes să arătăm, plecând de la reglementarea actuală stabilită în materie că, în practică, tocmai legiferarea poate ajunge să distorsioneze legitatea unei anumite stări de fapt. Și aici, analiza va arată că, în timp ce în unele legislaţii tratamentul unor anumite categorii de creanţe reprezintă doar o problemă de prioritate la încasare, în alte legislaţii tratamentul acestor creanţe privește mai degrabă restricţiile de vot. Credem că această din urmă rezolvare ar trebui să fie atribuită și de legiuitorul român de lege ferenda unor anumite categorii de creanţe, mai ales în contextul Directivei (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a efi cienţei procedurilor de restructurare, de insolvenţă și de remitere de datorie și de modifi care a Directivei (UE) 2017/1132 (Directiva privind restructurarea și insolvenţa).

Legislaţie relevantă: Legea nr. 85/2014, art. 139
Cuvinte cheie:
Citește articolul complet în platforma de documentare juridică Sintact.ro! Solicită un cont demo gratuit completând formularul de mai jos: