(Ne)executorialitatea clauzei penale compensatorii

The pressure exerted by a creditor invoking a penalty clause included in a contract recognized by law as enforceable is a familiar scenario for both bailiffs and judges in enforcement courts. Bailiffs may encounter it even more frequently, especially when they manage to persuade creditors – based on judicial practice known to enforcement bodies – that the chances of obtaining approval for forced execution are rather slim.

Even more unpleasant is the risk that, should such a victory be achieved, it may prove more costly, as it does not exclude a subsequent ruling admitting the debtor’s challenge to the enforcement, particularly if the debtor is skilled at raising doubts about the certainty of the claim.

The enforcement court’s inability to administer evidence regarding the debtor’s fault in relation to the compensatory penalty clause stipulated for a non monetary principal obligation seems to be the most common argument found in decisions rejecting requests for approval of forced execution.

However, the reluctance of enforcement courts to recognize the enforceability of penalty clauses is not universally applicable. When, instead of a penalty clause, we speak of penalties (penalităţi), cracks begin to appear in the „dam” formed during the approval phase of forced execution – much to the delight of creditors who seek them directly through enforcement.

So, what about the enforceability of a mortgage contract concluded to secure an obligation that does not involve a sum of money? As we will show in the final part of our analysis, such a question cannot be separated from the debate surrounding the enforceability of compensatory penalty clauses accessory to non-monetary principal obligations.

Presiunea exercitată de creditorul unei clauze penale cuprinse într-un contract căreia legea îi recunoaște putere executorie reprezintă o secvenţă cunoscută atât executorilor judecătorești, cât și judecătorilor instanţelor de executare. Cei dintâi o întâlnesc poate chiar mai des în măsura în care reușesc să-i convingă pe creditori, pe baza unei practici judiciare cunoscute de organele de executare, că șansele de a obţine o încuviinţare a executării silite sunt destul de reduse, încă mai neplăcut fiind riscul ca, obţinându-se o asemenea victorie, ea să se arate chiar mai costisitoare întrucât nu exclude o ulterioară soluţie de admitere a contestaţiei la executare formulate de către debitorul abil în a ridica problema certitudinii creanţei.

Incapacitatea instanţei de executare de a administra probe în privinţa vinovăţiei debitorului clauzei penale compensatorii stipulate pentru obligaţia principală nepecuniară pare argumentul cel mai prezent în considerentele încheierilor de respingere a cererilor de încuviinţare a executării silite.

Reticenţa instanţelor de executare în recunoașterea executorialităţii clauzei penale nu este însă una general aplicabilă; când, în loc de clauză penală, vorbim despre penalităţi, se observă, spre bucuria creditorilor care le pretend direct pe calea executării, fisuri în „barajul” format în faza încuviinţării executării silite.

Și atunci, cum rămâne cu executorialitatea contractului de ipotecă încheiat pentru garantarea unei obligaţii care nu are ca obiect o sumă de bani? Așa cum vom arăta în partea finală a analizei noastre, o asemenea întrebare nu poate fi disociată, evident, de dezbaterea dedicată executorialităţii clauzei penale compensatorii instituite accesoriu unei obligaţii principale nepecuniare.