Dreptul de stabilire al societăţilor în UE şi fiscalitatea

The national regulations by which the Member States enforce a discriminatory tax treatment on the subsidiaries or branches of non-resident parent companies, compared to the one enforced on resident companies with an objectively comparable status, represent unjustified restrictions on the exercise of the right of establishment set out by art. 49 of the TFEU. The actual protection of the freedom of establishment was reinforced by the developments registered in the case-law by the exercise by the in ECJ of a broad interpretative function: the reasoning developed in the Royal Bank of Scotland, Baxter, Saint Gobain and subsequently confirmed in the Denkavit, Aberdeen emphasizes the constant orientation of the Court Luxembourg towards the elimination of such restrictions. But the need to guarantee the consistency of a tax system or to prevent tax evasion (general interest reasons asserted, in principle, in Marks & Spencer), namely to control tax fraud by enforcing national anti-abuse rules (in Cadbury Schweppes), can justify a regulation meant to restrict fundamental freedoms as long as the measure is proportionate to the pursued objective.

Reglementările naţionale prin care statele membre instituie faţă de filialele sau sucursalele unor societăţi-mamă nerezidente un tratament fiscal discriminatoriu comparativ cu cel aplicat societăţilor rezidente aflate în situaţii obiectiv comparabile constituie restricţii nejustificate la exercitarea dreptului de stabilire consacrat de art. 49 TFUE. Protecţia efectivă a libertăţii de stabilire a fost consolidată de evoluţiile înregistrate la nivel jurisprudenţial prin exercitarea de către CJUE a unei largi funcţii interpretative: raţionamentele dezvoltate în Royal Bank of Scotland, Baxter, Saint Gobain şi confirmate, ulterior, în Denkavit şi Aberdeen evidenţiază orientarea constantă a Curţii de la Luxemburg în direcţia eliminării acestor restricţii. Necesitatea de a garanta însă coerenţa unui sistem fiscal sau de a preveni evaziunea fiscală (motive de interes general afirmate, de principiu, în Marks & Spencer), respectiv de a combate frauda fiscală prin aplicarea regulilor naţionale anti-abuz (în Cadbury Schweppes) pot justifica o reglementare de natură să restrângă libertăţile fundamentale atâta timp cât măsura este proporţională cu obiectivul urmărit.