Interoperabilitatea platformelor digitale și abuzul de poziţie dominantă: lecţiile din cauza Google/Android Auto

This article examines the landmark judgment of the Court of Justice of the European Union in the Google/Android Auto case (C-233/23), which significantly redefines the legal framework governing refusals to ensure interoperability in digital markets.
Departing from the traditional indispensability standard established in Bronner and IMS Health, the Court held that a refusal by a dominant undertaking to grant interoperability can constitute an abuse of a dominant position even where the platform is not strictly indispensable for the operation of the third-party product, provided the refusal has potential restrictive effects on competition and reduces consumer choice.
The analysis critically explores the new criteria established by the Court, including the assessment of the platform’s purpose, the impact on effective and potential competition, and the interests of consumers. It further discusses the objective justifications available to dominant undertakings, such as security risks, technical impossibility, and the absence of an existing template, as well as the obligation to develop interoperability solutions within a reasonable timeframe, against appropriate remuneration.
The article highlights the tension between protecting dynamic competition and preserving innovation incentives, particularly in the context of the Digital Markets Act, and concludes that this jurisprudence heralds a more flexible, but also more demanding approach to regulating digital ecosystems in the European Union.

Articolul analizează hotărârea de referinţă pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Google/Android Auto (C-233/23), care reconfigurează cadrul juridic aplicabil refuzului de a asigura interoperabilitatea pe pieţele digitale. Spre deosebire de standardul clasic al facilităţilor esenţiale consacrat în cauzele Bronner și IMS Health, Curtea a stabilit că refuzul unei întreprinderi dominante de a permite interoperabilitatea poate constitui un abuz de poziţie dominant, chiar și atunci când platforma refuzată nu este indispensabilă pentru desfășurarea activităţii concurentului, dacă refuzul are efecte restrictive potenţiale asupra concurenţei și reduce opţiunile consumatorilor.
Analiza evidenţiază criteriile noi stabilite de Curte – și anume scopul platformei, efectul asupra concurenţei efective și potenţiale, interesul consumatorilor – și explică în detaliu ce justificări obiective poate invoca o întreprindere aflată în poziţie dominantă, cum ar fi riscurile de securitate, dificultăţile tehnice sau lipsa unui model (template) deja disponibil în domeniul de activitate vizat. Articolul subliniază obligaţia întreprinderii dominante de a dezvolta soluţii de interoperabilitate într-un termen rezonabil, contra unei remuneraţii adecvate.
Lucrarea evidenţiază tensiunea existentă între protejarea concurenţei dinamice și stimularea inovării, mai ales în contextul aplicării paralele a dispoziţiilor articolului 102 TFUE și al Regulamentului privind pieţele digitale, arătând că această jurisprudenţă prefigurează o abordare mai flexibilă, dar și mai exigentă, a reglementării ecosistemelor digitale în Uniunea Europeană.