Cum scriu?

Numărul 3 Anul 2020
Revista Numărul 3 Anul 2020

ABSTRACT

Ideally, I think, for every judge is that the problem of the dispute be a complicated one and with a relevant stake, so that you can hope that the parties will be represented by well-prepared and good-faith legal professionals. Why? Because, in such a case, on one hand, your research work is made easier, and on the other hand, at the end of the dispute, you have that feeling of accomplished duty, of finding the truth (not only the judicial truth) and, especially, that you made justice.

Keywords:

judge, judicial decision, judicial reasoning, pleadings.

REZUMAT

Ideal, cred, pentru orice judecător este ca problema litigioasă să fie una complicată, cu miză, astfel încât să speri că părţile litigante vor fi asistate de reprezentanţi legali sau convenţionali implicaţi, bine pregătiţi profesional și de bună-credinţă. De ce? Pentru că astfel, pe de-o parte, munca ta de documentare să fie relativ mai ușoară, iar, pe de altă parte, la finalizarea litigiului să ai acel sentiment al datoriei împlinite, că ai aflat adevărul (nu doar pe cel judiciar) și, mai ales, că ai făcut dreptate.

Legislaţie relevantă:
Cuvinte cheie:
Citește articolul complet în platforma de documentare juridică Sintact.ro! Solicită un cont demo gratuit completând formularul de mai jos:

Articole similare

Caută Articole

Ultimele Articole

Newsletter Wolters Kluwer România