Costurile arbitrale în procedura de arbitraj internaţională, Regulamentul ICC, Regulamentul ICSID. Criteriul de alocare a costurilor arbitrale. Plata TVA-ului către arbitrii din perspectiva Regulamentului ICC

By inserting the arbitration clause in their contract, the Parties agree that they shall both bear the costs of the arbitration proceedings equally.
In its decision regarding the costs, the arbitral tribunal will consider any and all of the circumstances it deems relevant, including if and to what extent the each party carried its part of the arbitration in a time and cost-efficient manner.
Regarding the subsequent allocation of costs, our opinion is that the two main principles both internal and international arbitration should take into consideration when deciding upon the costs are the reasonability and reality of the allegedly purported costs.
When dealing with the reasonability principle one must take into account, among others, the complexity of the case. This fact must be proved and not only asserted by one of the parties in its attempt to compel the arbitral tribunal into thinking the case is more complex that it actually is.
The second criterion which must be analysed is the reality principle of the incurred costs. In other words, the costs should be demonstrated with justifying document even within an arbitration case. If the costs are not proven, the tribunal should dismiss them and, subsequently, not award them in its final award.
After the closure of the proceeding the parties cannot submit any new documents to the arbitral tribunal and cannot request additional costs since it would disregard the adversarial principle.
Therefore, normally, the arbitral tribunal can decide that the loser is obliged to pay only the sums actually paid up to the closure of the proceedings, thus dismissing any other amounts due or paid after this moment.
Costurile arbitrale în procedura de arbitraj internaţională, Regulamentul ICC, Regulamentul ICSID…

Prin includerea în contractul stipulat între părți a unei clauze compromisorii care permite soluționarea disputelor între părți prin intermediul arbitrajului, automat părțile achiesează la suportarea în mod egal a cheltuielilor arbitrale, pe care le avansează pe parcursul derulării procedurii arbitrale.
În luarea deciziilor cu privire la costuri, tribunalul arbitral va lua în considerare acele circumstanțe pe care le consideră relevante, incluzând măsura în care fiecare parte a derulat arbitrajul într-un mod rapid și eficient din perspectiva costurilor.
În privința atribuirii ulterioare a costurilor între părți – în sentința arbitrală finală – apreciem că sunt două criterii de care trebuie să se țină seama în egală măsură, respectiv atât în arbitrajul intern, cât și în arbitrajul internațional, criteriul rezonabilității și criteriul realității.
Atunci când ne raportam la criteriul rezonabilității trebuie să avem în vedere, printre altele, complexitatea cazului, caz care trebuie prezentat la adevărata sa complexitate și nu prezentat în așa fel încât să pară și să devină mult mai complex decât este în realitate.
Un alt criteriu important care ar trebui aplicat este criteriul realității cheltuielilor de judecată, cu alte cuvinte părțile, chiar și în arbitraj ar trebui să prezinte un decont al cheltuielilor efectuate, însoțite de acte doveditoare. Dacă acestea nu vor fi dovedite, tribunalul arbitral nu ar trebui să țină cont de ele și nu ar trebui să le acorde pe bază de consecință, prin soluția dată în cauză.
După închiderea dezbaterilor nu se mai pot depune la dosar acte doveditoare privind cheltuielile de judecată și nici nu se poate cere acordarea cheltuielilor prin concluzii scrise, întrucât ar fi nesocotit principiul contradictorialității.
Prin urmare, în mod normal tribunalul arbitral poate obliga partea care a pierdut numai la restituirea sumelor efectiv plătite până la închiderea dezbaterilor nu și la restituirea unor sume care urmează să fie achitate după acest moment.