Cât de previzibilă ar fi putut fi impreviziunea în contractele de credit bancar?

Although there is an express regulation under the Civil Code, both hardship and datio in solutum have particularly attracted the attention of the legislator, who considered that common regulation is not sufficient to resolve situations arising during the post-2008 economic crisis, when the debtors were no longer able to fulfill their obligations. Thus appeared Law no. 77/2016, which was “improved” along the way by Law no. 52/2020, its provisions being analyzed numerous times by the CCR and the ICCJ. By establishing absolute presumptions of hardship by Law no. 52/2020, the legislator has clearly moved away both from the reason for the hardship and from its judicial character. The hardship has a reason for fairness and that is why the only one that can make an exhaustive, concrete, proven and authentic analysis of these changes during the execution of the contract is the court, in the operation of interpretation and application of legal rules on hardship to the specific circumstances that characterize the dispute. By applying de plano by the courts the absolute presumptions of hardship established by Law no. 52/2020, a predictable and formal finding of hardship by the courts is reached, without concretely and effectively analyzing the changes that occurred during the execution of the contract, thus diverting the reason and character of the hardship and, consequently, its legal nature.

Deși se bucură de o reglementare expresă în cadrul Codului Civil, atât impreviziunea, cât și darea în plată au atras în mod special atenţia legiuitorului, acesta considerând că reglementarea comună nu este suficientă pentru a rezolva situaţiile apărute în timpul crizei economice de după anul 2008, când debitorii nu au mai fost în măsură să își îndeplinească obligaţiile asumate. Astfel a apărut Legea nr. 77/2016, care a fost „îmbunătăţită” pe parcurs prin Legea nr. 52/2020, prevederile acesteia fiind analizate în numeroase rânduri de către CCR și ÎCCJ. Prin instituirea unor prezumţii absolute de impreviziune de către Legea nr. 52/2020, legiuitorul s-a îndepărtat vădit atât de la raţiunea impreviziunii, cât și de la caracterul judiciar al acesteia.
Constatarea impreviziunii are o raţiune de echitate și tocmai de aceea, singura care poate face o analiză exhaustivă, concretă, dovedită și autentică a acestor schimbări intervenite pe parcursul executării contractului este instanţa judecătorească, în cadrul operaţiunii de interpretare și aplicare a normelor legale privind impreviziunea la circumstanţele specifice care caracterizează litigiul. Prin aplicarea de plano de către instanţele judecătorești a prezumţiilor absolute de impreviziune stabilite de Legea nr. 52/2020 se ajunge la o constatare previzibilă și formală a impreviziunii de către instanţele judecătorești, fără a fi analizate în concret și efectiv schimbările intervenite pe parcursul executării contractului, deturnându-se, astfel, raţiunea și caracterul impreviziunii și, prin urmare, natura ei juridică.