Dreptul martorului de a nu se acuza. Inutilizabilitatea şi excluderea probei. Jurisprudenţă

Numărul 1 Anul 2019
Revista Numărul 1 Anul 2019

ABSTRACT

The present study extracts from multiple romanian and foreign judicial decisions a series of jurisprudential rules concerning the sanctions applicable to the deposition given by the witness in his own cause: according to the principle nemo tenetur se detegere the deposition cannot be used. The sanction is determined by the functionality of the deposision as an incriminating evidence. The violation of the said principle by the obtaining of the evidence determines a different sanction, the exclusion of evidence. The violation is determined by the suspicion concerning the witness, and the suspicion may reasonable result from the data at the disposition of the interogating officer or may be manifest in the conduct of the officer. The violation of the same principle through the use of the deposition may determine the exclusion of the evidence, for the reason of protecting the fairness of the trial.
The deposition of the witness may be used against the witness in the proceedings for false testimony on the condition that, in the underlying proceedings, the witness was not suspected of the crime which was the object of the deposition.
If the witness was suspected, the fairness of the trial is protected in advance in the preliminary chamber through the exclusion of the deposition as illegally obtained.
The apparent falsity of the testimony does not determine, by itself, its illegality.

Keywords:

nemo tenetur se detegere, the quality of witness in his own cause, the risk of self-incrimination, suspicion, manifest suspicion, reasonable suspicion, obtaining of evidence, use of evidence, violation of the right to a fair trial, functionality of evidence, underlying proceedings, proceedings for false testimony, anticipated protection of the right to a fair trial, sua sponte exclusion, apparently false testimony

REZUMAT

Studiul de faţă extrage din analiza mai multor hotărâri judecătoreşti române şi străine o serie de reguli jurisprudenţiale în materia sancţiunilor aplicabile declaraţiei date de martor în propria cauză: conform principiului nemo tenetur se detegere, declaraţia nu poate fi folosită. Sancţiunea este atrasă de funcţionalitatea declaraţiei ca probă în acuzare. Încălcarea acestui principiu cu ocazia obţinerii probei atrage sancţiunea distinctă a excluderii probei. Încălcarea este dată de suspiciunea existentă la adresa martorului, iar suspiciunea poate rezulta în mod rezonabil din datele aflate la dispoziţia organului judiciar sau poate fi manifestă în comportamentul acestuia. Încălcarea aceluiaşi principiu prin folosirea declaraţiei poate determina excluderea probei, pentru garantarea caracterului echitabil al procesului. Declaraţia de martor poate fi folosită împotriva autorului ei în cauza privitoare la mărturia mincinoasă cu condiţia ca, în cauza premisă, martorul să nu fi fost suspectat de săvârşirea infracţiunii cu privire la care era audiat. Dacă era suspectat, caracterul echitabil al procesului este garantat anticipat în camera preliminară prin excluderea declaraţiei ca nelegal obţinută. Caracterul evident mincinos al mărturiei nu determină, prin el însuşi, nelegalitatea obţinerii probei.

Legislaţie relevantă: C. pr. pen., art. 118
Cuvinte cheie:
Citește articolul complet în platforma de documentare juridică Sintact.ro! Solicită un cont demo gratuit completând formularul de mai jos: