The judgment of the Court of Justice of the European Union (CJEU) of 17 October 2024, delivered in Case C-701/22 AA SRL v. Ministry of European Funds, marks a significant moment in shaping the relationship between national procedural autonomy and the obligation of Member States to ensure the effectiveness of EU law. Through this preliminary ruling, the Court explicitly recognizes the right of beneficiaries of non-reimbursable funds to receive penalty interest to compensate for the damage caused by delayed payments, due to administrative acts later proven to be unlawful.

From several examples of case law identified and issued after the CJEU ruling of 17 October 2024, it emerges that national courts have embraced the idea of compensating the damage suffered due to the lack of use of non-reimbursable funds, in cases where the refusal to grant them was predetermined to be unlawful.

Currently, the concrete debate no longer focuses on the existence or not of a right to default interest or on the date from which such interest may be granted, but rather on identifying the domestic legal mechanism capable of meeting the standard of effective and full compensation imposed by CJEU case law, while respecting the principles of equivalence and effectiveness.

The question, therefore, is whether, in the studied scenario, the beneficiary would be entitled to the payment of fiscal interest provided by Article 174 of the Fiscal Procedure Code (“The interest rate is 0.02% for each day of delay”), the one regulated by Article 42(7) of Government Emergency Ordinance no. 66/2011 (“the reference interest rate of the National Bank of Romania in force on the date of drawing up the report establishing the budgetary claims resulting from the application of the interest due”), or the legal interest provided by Article 3(2) of Government Emergency Ordinance no. 13/2011 (“The legal penalty interest rate is set at the level of the reference interest rate of the National Bank of Romania, which is the monetary policy interest rate established by decision of the Board of Directors of the National Bank of Romania, plus 4 percentage points”)?

Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 17 octombrie 2024, pronunţată în cauza C-701/22 AA SRL c. Ministerul Fondurilor Europene, marchează un moment important în conturarea raportului dintre autonomia procedurală naţională și obligaţia statelor membre de a asigura efectivitatea dreptului Uniunii. Prin această hotărâre preliminară, se recunoaște explicit dreptul beneficiarilor fondurilor nerambursabile la plata de dobânzi penalizatoare, pentru acoperirea prejudiciul cauzat lor prin plata acestora cu întârziere, din pricina intervenţiei unor acte administrative dovedite, ulterior, ca nelegale.

Din cele câteva exemple de jurisprudenţă identificate, pronunţate ulterior hotărârii CJUE din 17 octombrie 2024, se desprinde ideea conform căreia instanţele naţionale au achiesat la ideea necesităţii acoperirii prejudiciului suferit din pricina lipsei de folosinţă a fondurilor nerambursabile, în condiţiile nelegalităţii prestabilite a refuzului acordării acestora. Actualmente, dezbaterea concretă nu se mai axează pe însăși existenţa sau nu a unui drept la daune moratorii sau, pe data de la care acestea ar putea fi acordate, cât pe identificarea mecanismului juridic intern care este apt să răspundă standardului de reparaţie efectivă și integrală impus de jurisprudenţa CJUE, în condiţiile respectării principiilor echivalenţei și efectivităţii.

Întrebarea este prin urmare aceea dacă, în ipoteza studiată, beneficiarul ar fi îndreptăţit la plata dobânzii fiscale prevăzute de art. 174 C. proc. fisc. („Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.”), a celei reglementate de art. 42 alin. (7) din O.U.G. nr. 66/2011 („rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate”) sau, a celei legale, prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011 („Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, plus 4 puncte procentuale”)?