Părţile sociale între liberalitate și mecanism corporativ: o lectură despre gratuitate, validitate și formalism

In the dynamics of corporate relations, practice clearly reveals the solution of transferring shares through gratuitous transfers, instrumented, for reasons of speed and efficiency, in the form of a document under private signature. This path, apparently unconventional, from the perspective of the rigors imposed on liberalities in civil law, finds its justification in the specifics of the corporate order, where the social will and the statutory consensus of the partners prevail. In judicial practice, such transfers have frequently been contested as donations lacking validity due to the disregard of the solemnity of the autentification imposed ad validitatem by art. 1011 C. civ. Our study aims to argue that the transfer of shares, as intangible patrimonial rights, subject to the principle of intuitu personae and publicity through public registers, is not reduced to the traditional logic of donation in civil law, but requires its own criteria of interpretation. The gratuitousness of the transfer is not, in itself, a unique and sufficient element of qualification as a donation, but an expression of a corporate legal strategy of reallocation of participations, based on consent and corporate governance (art. 202 of Law no. 31/1990) and on publicity through registers (art. 203 of the same Law).

The analysis also captured the scenario of qualifying the assignment as a donation, verifying compliance with its specific conditions. The examination showed that the validity requirements are presented here in a much more fl exible and adapted form than in common civil law, precisely by virtue of the nature of the property transferred and the special procedure governing the transfer of social shares. The determinability of the object does not require an estimated inventory, as in the case of tangible movable assets, since the social shares enjoy a certain determination through the constitutive act, the register of associates of the company and the trade register. This reality, however, also opens up a broader discussion on the possibility of conceiving the free transfer of shares as a form of “manual gift” in the extended sense. If in common law the manual gift is limited to tangible movable goods and values susceptible of material delivery, in corporate law the shares, although they are intangible goods, are transferred through a simplified mechanism of advertising and by registration in the trade register, without the requirement of authenticity.

Thus, we have shown that the local jurisprudence follows in the footsteps of the French doctrine regarding the “manual gift” of securities, arguing that the special regime of the free transfer of shares performs an equivalent function, the liberality is executed through an immediate, statutory, technical-legal procedure subject to publicity, which allows its subsumption to a logic close to that of the manual gift, but in a variant adapted to contemporary corporate law, without derogating from the fundamental axiom according to which corporate formalism – and not that of the donation – governs the free transfer of the position of associate.

În dinamica raporturilor societare, practica relevă cu pregnanţă soluţia transferului părţilor sociale prin cesiuni cu titlu gratuit, instrumentate, din raţiuni de celeritate și eficienţă, sub forma înscrisului sub semnătură privată. Această cale, aparent neconvenţională, din perspectiva rigorilor impuse liberalităţilor în dreptul civil, își găsește justificarea în specificul ordinii corporative, unde prevalează voinţa socială și consensul statutar al asociaţilor. În practica judiciară, astfel de cesiuni au fost frecvent contestate ca fiind donaţii lipsite însă de validitate, urmare a nesocotirii solemnităţii autentificării impuse ad validitatem de art. 1011 C. civ. Studiul nostru își propune să susţină că transferul părţilor sociale, ca drepturi patrimoniale incorporale, supuse principiului intuitu personae și publicităţii prin registre publice, nu se reduce la logica tradiţională a donaţiei din dreptul civil, ci reclamă criterii proprii de interpretare. Gratuitatea transferului nu este, prin sine, însăși un element unic și suficient de calificare ca donaţie, ci o expresie a unei strategii juridice societare de realocare a participaţiilor, întemeiată pe consimţământul și guvernanţa corporativă (art. 202 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor) și pe publicitate prin registre (art. 203 din Legea nr. 31/1990 societăţilor).

De asemenea, analiza a surprins inclusiv scenariul calificării cesiunii ca donaţie, verificând respectarea condiţiilor specifice acesteia. Examinarea a arătat că exigenţele de validitate se prezintă aici într-o formă mult mai suplă și adaptată decât în dreptul civil comun, tocmai în virtutea naturii bunului transmis și a procedurii speciale care guvernează transferul părţilor sociale. Determinabilitatea obiectului nu reclamă un inventar estimativ, ca în cazul bunurilor mobile corporale, întrucât părţile sociale se bucură de o determinare certă prin actul constitutiv, registrul de asociaţi al societăţii și prin Registrul comerţului. Această realitate deschide, însă, și o discuţie mai amplă asupra posibilităţii de a concepe cesiunea cu titlu gratuit a părţilor sociale ca o formă de „dar manual” în sens extins. Dacă în dreptul comun darul manual se limitează la bunuri mobile corporale și la valori susceptibile de predare materială, în dreptul societar părţile sociale, deși sunt bunuri incorporale, se transferă printr-un mecanism simplificat de publicitate și prin înscrierea în registrul comerţului, fără exigenţa autenticităţii.

Astfel, am arătat că jurisprudenţa autohtonă pășește pe urmele doctrinei franceze privind „don manuel” al valorilor mobiliare, susţinând că regimul special al cesiunii gratuite de părţi sociale realizează o funcţie echivalentă, liberalitatea se execută printr-o procedură tehnico-juridică imediată, statutară, supusă publicităţii, ceea ce permite subsumarea acesteia unei logici apropiate de cea a darului manual, însă într-o variantă adaptată dreptului societar contemporan, fără a derogă însă de la axioma fundamentală potrivit căreia formalismul societar – și nu cel al donaţiei – guvernează transferul gratuit al poziţiei de asociat.