Dreptul de opțiune al practicianului în insolvență cu privire la soarta contractelor debitorului, în curs la data deschiderii procedurii – „corsetul” libertății contractuale. Evaluarea despăgubirilor la care este îndreptățit contractantul debitorului în insolvență în cazul denunțării speciale reglementată de art. 123 din Legea nr. 85/2014 (art. 86 Legea nr. 85/2006)

Numărul 3 Anul 2016
Revista Numărul 3 Anul 2016

ABSTRACT

In the insolvency proceeding (actually regulated by Law no. 85/2014 and previously Law no. 85/2006) the prerogative of dismissal/unilateral termination of the ongoing convention is conferred to a third party – official receiver (or liquidator), which takes over the supervision or management of the insolvent debtor’s activity from the very moment of opening of the proceeding, unilateral termination of the ongoing convention, depending on the profitability of continuing of the agreement for the fate (estate) of the insolvent debtor, thus general law governing principles, such as contractual freedom, mandatory character of the conventions and the relativity of their effects being thus “defeated”.
Hence, we are in a special hypothesis of termination of the ongoing/unexecuted agreements, with legal origin (a veritable cause “authorized by the law”), and not conventionally.
Starting from these benchmarks/premises, the primary purpose of this analysis was the elucidation of the nature and, especially, the scope of the rights that the measure of unilateral termination of the convention by the insolvency practitioner generates potentially in the person of the contractor had in view by the unilateral termination operation, pursuant to art. 123, paragraph (4) of Law no. 85/2014 (former art. 86, paragraph (2) of Law no. 85/2006).
The conclusion reached is that the right to “indemnification” to which the texts of the applicable legal law apply cannot be analyzed by analogy with/reference to the principle of full reparation that is specific to civil liability, in the conditions in which we are in the hypothesis of a particular (and legal) means of termination of an agreement, unrelated to the idea of unjustified contractual non-performance/ breach, inherent to general law.
Case law (actually crystalized a century ago) and the relevant doctrine have evidenced that these “indemnities” may consist, at the most, in the direct and necessary consequences of the fact of unilateral termination, sometimes these being even limited only to the expenses necessary to the repositioning of the contractor, including the UNCITRAL recommendations in the matter being in the sense of limitation of the value of the indemnity recognized in the person of the contractor targeted by this measure.
The proposed approach is the only that reconciles with the principles specific to the insolvency proceeding – maximization of the debtor’s estate, but also the favor of redressing, as well as the principles of equity and concurrent character of the proceeding etc.

Keywords:

insolvency, insolvent debtor, contract, unilateral termination, indemnity right, official receiver, art. 86 of Law no. 85/2006, art. 123 of Law no. 85/2014

REZUMAT

În procedura de insolvență (reglementată actualmente de Legea nr. 85/2014 și anterior de Legea nr. 85/2006) este conferită unui terț – administratorului judiciar (sau lichidatorului), care preia supravegherea sau conducerea activității debitorului insolvent încă de la deschiderea procedurii, prerogativa concedierii/denunțării convenției aflate în derulare, în funcție de profitabilitatea continuării contractului pentru soarta (averea) debitorului insolvent, fiind astfel „înfrânte” principii guvernatoare de drept comun precum libertatea contractuală, obligativitatea convențiilor și relativitatea efectelor acestora.
Ne aflăm, prin urmare, într-o ipoteză specială de încetare a contractelor în curs de executare/neexecutate, cu izvor legal (o veritabilă cauză „autorizată de lege”), iar nu convențional.
Pornind de la aceste repere/premise, scopul primar al studiului de față l-a constituit elucidarea naturii și, mai ales, a întinderii drepturilor pe care măsura denunțării convenției de către practicianul în insolvență le generează potențial în persoana contractantului vizat de operațiunea de denunțare, potrivit art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 [fostul art. 86 alin. (2) din Legea nr. 85/2006].
Concluzia la care s-a ajuns este că dreptul de „despăgubire” la care se referă textele legii speciale incidente nu poate fi analizat prin analogie/cu trimitere la principiul reparației integrale propriu răspunderii civile, în condițiile în care suntem în ipoteza unui mod particular (și legal) de încetare a contractului, fără tangențe cu ideea de neexecutare contractuală nejustificată/culpă, imanente dreptului comun.
Practica judiciară (cristalizată chiar cu un secol în urmă) și doctrina relevantă au evidențiat faptul că aceste „despăgubiri” pot consta, cel mult, în consecințele directe și necesare ale faptului denunțării, uneori fiind chiar limitate doar la cheltuielile necesare repoziționării contractantului, inclusiv recomandările UNCITRAL în materie fiind în sensul limitării cuantumului indemnizației recunoscute în persoana contractantului vizat de această măsură.
Abordarea propusă este singura care se conciliază cu principiile specifice procedurii de insolvență – maximizarea averii debitorului, dar și favorizarea redresării, precum și principiile echității și caracterului concursual al procedurii, etc.

Legislaţie relevantă: Codul civil, art. 1166, art. 1169, art. 1270, art. 1276, art. 1277, art. 1278, art. 1350, art. 1351-1356, art. 1516, art. 1555-1557, art. 2193-2195; Legea nr. 85/2006, art. 49, art. 86, art. 149; Legea nr. 85/2014, art. 4, art. 58, art. 59, art. 87, art. 123, art. 341, art. 342
Cuvinte cheie:
Citește articolul complet în platforma de documentare juridică Sintact.ro! Solicită un cont demo gratuit completând formularul de mai jos: