Contractul de leasing. Analiză din perspectiva grupurilor de contracte

Governed by its pragmatic and utilitarian feature due to the common-law system from which it originates, leasing has emerged as a need to provide an alternative loan award to provide at the same time the owner of the assets with the possibility to recover the property given to be used by the receiver where the latter no longer wishes, at the end of lease period, to continue any contractual relationship. But as the continentalist legal system does not provide with such a wide range of action for lease operations as the legal system from which it emerged, its adaptation to the legislation of other countries, including Romania, required its putting into different forms of contracts, closely connected between them.
But it gave rise to interpenetration of these contracts which make them interdependent, linking intrinsically the validity of some of them to the existence and duration of other contracts. Therefore, the result obtained as a result of legislative takeover of lease operations cannot be classified otherwise than as a group of contracts, with all the consequences arising therefrom.
Distinct contracts, which however mitigate this distinction by including in the composition of the lease are, except for the lease contract itself, the sales contract, the warrant and the insurance contract. Throughout our debate, we will explain the particularities of the contracts as a result of their insertion into the group of contracts entailed by lease operations.
Therefore, the information required in the sales contract receives a specific and high importance and the warrant turns into one of common interest bearing the consequences for its revocability. In terms of the insurance contract, its specific features arising from the issue of bearing contract risk, and for example, we shall refer to the analysis of a decision in judicial practice.

Guvernat de trăsătura sa pragmatică şi utilitaristă datorată sistemului common-law din care provine, leasingul a apărut ca o necesitate alternativă de creditare care să ofere, în acelaşi timp, finanţatorului posibilitatea recuperării bunului dat spre folosinţă utilizatorului în situaţia în care acesta din urmă nu mai doreşte, la sfârşitul perioadei de leasing, continuarea niciunui raport contractual. Cum însă sistemul de drept continentalist nu oferă o gamă atât de largă de acţiune operaţiunilor de leasing precum sistemul de drept în care au luat fiinţă, transpunerea lor în legislaţia altor state, inclusiv în cea română, a necesitat îmbrăcarea acestora în formele unor diferite contracte, cu strânse legături între ele.
Însă acest fapt a dat naştere unor întrepătrunderi ale respectivelor contracte, care le face să fie interdependente, legând intrinsec valabilitatea unora de existenţa şi durata celorlalte contracte. De aceea, rezultatul obţinut ca urmare a preluării legislative a operaţiunilor de leasing nu poate fi catalogat altfel decât ca un grup de contracte, cu toate consecinţele care decurg din aceasta.
Contractele distincte, care îşi atenuează totuşi această distincţie prin includerea în componenţa leasingului, sunt, exceptând contractul de leasing propriu-zis, contractul de vânzare, contractul de mandat şi contractul de asigurare. În cuprinsul dezbaterii noastre, vom reda particularităţile pe care aceste contracte le primesc ca urmare a inserării lor în grupul de contracte declanşat de operaţiunile de leasing.
Astfel, obligaţia de informare din cadrul contractului de vânzare capătă o importanţă specifică şi ridicată, iar mandatul se transformă într-unul în interes comun, purtând consecinţe asupra revocabilităţii sale. În ceea ce priveşte contractul de asigurare, specificităţile sale decurg din problema suportării riscului contractului, iar pentru exemplificare se vor face referiri la analiza unei hotărâri din practica judiciară.