Câteva aspecte de noutate privind principiul bunei-credinţe contractuale în Noul Cod civil român

In terms of obligations, in general, and contracts, in particular, the new Civil Code brings innovations, indeed, which will be widely discussed in the doctrine and will make the subject of jurisprudential disputes as well. The paper is an attempt to outline the novelty issues in relation to the general principles applicable to contractual good faith; we hope that, the briefer this is, the more enlightening it will be for jurists, given the fact that we have only extracted the essence of recent national and international regulations, as well as of the relevant foreign case-law. The paper concerns what is new in the field, namely the legal regulations on the negotiation stage in the formation of the contract, and the inherent consequences arising out of these regulations, more precisely the need to observe good faith in negotiations, and the obligation to cover the damage caused by unexpectedly ceasing the negotiations. At the same time, the paper brings some terminological clarifications in terms of good faith, a notion widely seen both in substantive law (where the principle of contractual good faith is delimitated from the principle regarding the protection of the acquisition of rights in good faith) and adjective law (where, under the rule of the new Code of Civil Procedure, the exercise of procedural rights in good faith is still being talked about).

În materie de obligaţii, în general, şi de contracte, în special, noul Cod civil aduce cu adevărat noutăţi, despre care se va vorbi mult în doctrină şi care vor forma obiectul disputelor jurisprudenţiale. Încercăm să atingem aici, foarte succint, aspectele de noutate apărute în materia principiilor generale aplicabile bunei-credinţe contractuale; sperăm noi că, pe cât de succinte vor fi, pe atât de lămuritoare vor fi pentru jurişti, dat fiind că am extras doar esenţa din reglementările recente interne şi internaţionale, precum şi din jurisprudenţa străină relevantă. Articolul vizează ceea ce este nou în materie, şi anume reglementarea legală a etapei negocierilor în formarea contractului, precum şi consecinţele inerente ce derivă din această reglementare, şi anume necesitatea respectării bunei-credinţe în negocieri şi, respectiv, obligaţia acoperirii prejudiciilor produse prin ruperea intempestivă a negocierilor. În acelaşi timp, articolul face câteva precizări de natură terminologică în materie de bună-credinţă, noţiune larg întâlnită atât în dreptul material (unde este delimitat principiul bunei-credinţe contractuale de principiul ocrotirii dobândirii drepturilor cu bună-credinţă), cât şi în dreptul procesual (unde s-a vorbit şi se vorbeşte, şi sub imperiul noului Cod de procedură civilă, despre exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor procesuale).