Unele aspecte critice privind reglementarea instituţiei încetării de drept a contractului de muncă în Codul Muncii

The employment contract defines one’s own identity also through the appeal to the duration of the conventional relationship, which, in the typical form, remains undefined because the worker’s stability is subsumed as a priority to the protective purpose that underpins the labor legislation. The time factor involves the intersection with external events or arising from the will of the parties, which affect the employment relationship, leading to its modification, suspension, or even termination. Opposing volitional causes, consensual or unilateral, to the causes of termination by operation of the law of the employment relationship, the Romanian legislation divides logically the situations which end the contractual relationship. On these premises, the present study aims an analysis of the cases of the legal termination of the employment contract in Romanian legislation, from the perspective of the classes with which the legislator operates. The antithesis with the causes of termination based on the will of one or both of the parties requires the examination of the condition of objectivity of the circumstances that the legislator subsumes to termination by law, and the legal finality of the institution imposes the test of the requirement regarding the impossibility of continuing the employment relationship, verifications that constitute the axes of scientific research. The provisions of other European legislation allow comparative research of the normative solutions designed for the legal termination of the employment contract. The sequential analysis of the nature and legal function of the legal termination of the employment contract aimed at another interpretative axis of the regulation, in an attempt to systematize the sphere of institutions specific to labor law, revealing, instead, that the legislative technique evades the strict rules of operational legal classifications, pursuing more broad objectives of the social policies on the labor market.

Contractul de muncă își definește identitatea proprie și prin apelul la durata relaţiei convenţionale, care, în forma tipică, rămâne nedefinită, întrucât stabilitatea lucrătorului se subsumează în mod prioritar dezideratului protectiv ce fundamentează legislaţia muncii. Factorul timp implică intersecţia cu evenimente exterioare sau decurgând din voinţa părţilor ce se răsfrâng asupra raportului de muncă, putând conduce la modificarea, suspendarea sau chiar încetarea acestuia.
Opunând cauzelor voliţionale, consensuale sau unilaterale, cauzele de încetare de drept a raportului de muncă, legislaţia română scindează logico-juridic situaţiile care duc la terminarea relaţiei contractuale. Pe aceste premise, prezentul studiu își propune o analiză a cazurilor încetării de drept a contractului de muncă în legislaţia română, din perspectiva claselor de clasificare cu care operează legiuitorul. Antiteza cu cauzele de încetare întemeiate pe voinţa uneia dintre părţi sau a ambelor părţi impune examinarea cerinţei de obiectivitate a împrejurărilor pe care legiuitorul le subsumează încetării de drept, iar finalitatea juridică a instituţiei impune analiza cerinţei referitoare la imposibilitatea continuării raportului de muncă, verifi cări ce se constituie în axele cercetării știinţifi ce. Dispoziţiile din alte legislaţii europene permit cercetarea comparativă a soluţiilor normative proiectate pentru încetarea de drept a contractului de muncă. Analiza secvenţială a naturii și funcţiei juridice a încetării de drept a contractului a vizat o altă axă interpretativă a reglementării, în încercare de sistematizare a sferei instituţiilor specifice dreptului muncii, relevând însă că tehnica legislativă se sustrage regulilor stricte ale clasificărilor juridice operaţionale, urmărind obiective mai largi de politici sociale pe piaţa forţei de muncă.