Clauza de rezervă a dreptului de proprietate în procedura insolvenţei. Despre opozabilitatea „inopozabilă” sau în căutarea oximoronului juridic perfect

The reserve of the title until the full payment of the price (Pactum reservati domini donec praetium solvitur) under the civil and then commercial sale contract had a vertiginous development in the 19th and 20th centuries. As it was not expressly regulated in the Civil Code or the Commercial Code, a wide range of solutions had been released over time – from challenging the validity of this clause by jurisprudence and doctrine, to legislative recognition of sales with a reserved of the deed clause. This construction inherited from the Romans generated over time complicated legal problems. Some of them had been analized a lot, others have remained in shadow. Even after the recognition of its validity, important issues related to its legal nature had appeared. It is suspension? It is term? It is resolutory condition? It is scriptae in rem obligation? The answer to these questions it is difficult even in the present. Other important legal issues were related to the effects of this clause, especially regarding its enforceability against the creditors.
It is, in principle, a commonplace that the usefulness of this clause stands out
precisely in the case of the insolvency of the buyer. If the buyer is solvable, it can be foreclosed by the seller, the utility of the clause falling to the secondary level.
Even though many of the issues related to this clause have been solved – as the new civil code expressly regulates it, the law on insolvency also contains express legal provisions on it. However, other problems are equally serious if no longer serious ones than those solved has appeared. We will discuss these issues in the following.

Clauza de rezervă a dreptului de proprietate până la plata integrală a preţului
(Pactum reservati domini donec praetium solvitur) în cadrul contractului de vânzare-cumpărare civilă, iar mai apoi și comercială, a cunoscut o evoluţie vertiginoasă în secolele XIX și XX: nefiind reglementată expres în codul civil sau comercial, o paletă largă de soluţii a fost degajată de-a lungul timpului – de la contestarea valabilităţii acestei clauze de către jurisprudenţă și doctrină, până la recunoașterea legislativă a vânzărilor cu clauză de rezervă a dreptului de proprietate. Această construcţie moștenită încă de la romani a provocat de-a lungul timpului și continuă să menţină active o serie de probleme juridice complicate. Despre unele dintre ele s-a scris mult, altele au rămas în penumbră. Chiar și după recunoașterea valabilităţii acesteia, probleme importante legate de natura juridică a acesteia nu au întârziat să apară. Condiţie suspensivă? Termen? Condiţie rezolutorie? Obligaţie scriptae in rem? Răspunsul la aceste întrebări este dificil și la ora actuală. O altă serie de probleme juridice importante vizau efectele acestei clauze, în special în ceea ce
privește opozabilitatea faţă de masa credală. Este, în principiu, un loc comun faptul că utilitatea acestei clauze iese în evidenţă tocmai în caz de insolvabilitate a cumpărătorului. Dacă cumpărătorul este solvabil, acesta poate fi executat silit de către vânzător, utilitatea clauzei căzând în plan secund. Chiar dacă la ora actuală multe dintre problemele legate de această clauză au fost soluţionate – noul cod civil o reglementează în mod expres, legea insolvenţei de asemenea conţine dispoziţii legale exprese cu privire la aceasta – totuși, alte probleme, la fel de grave dacă nu mai grave decât cele rezolvate nu au întârziat să apară. Despre aceste probleme urmează să discutăm în cele ce urmează.