Unele considerații referitoare la regimul juridic actual al bunurilor imobile clasificate ca monumente istorice, cu privire specială asupra condițiilor și a procedurii de înstrăinare a unor astfel de bunuri
Numărul 10 Anul 2016ABSTRACT
The aim of this study refers to the identification and the classification of the historical monuments transfer and mostly to its legal framework specificity. We also tried to emphasize and criticize the Romanian state right of preemption, regarding the historical monuments, in case the owners express their intent of selling them.
Keywords: | historical monuments, real estate, site, archaeological sites, classification of cultural goods, legal regime, preemption right, alienation, sale, national cultural heritage, agricultural lands |
REZUMAT
Prin acest studiu, ne-am propus, ca obiectiv principal, identificarea și analizarea reperelor regimului juridic actual a bunurilor imobile clasificate, în condițiile legii, ca fiind monumente istorice. În special, ne-am preocupat de examinarea și evaluarea condițiilor de fond și de formă impuse de legislația generală precum și de cea specială, actelor juridice prin care se pot înstrăina astfel de bunuri.
Legislaţie relevantă: | Codul civil, art. 862, art. 1739; Legea nr. 422/2001, art. 4; Legea nr. 17/2014, art. 4 |
Cuvinte cheie: |
Citește articolul complet în platforma de documentare juridică Sintact.ro! Solicită un cont demo gratuit completând formularul de mai jos: |