Timpul de repaus – necesitatea formulării unei trimiteri preliminare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

The decision to send a preliminary reference to the ECJ belongs to the national judge, if there is a doubt on the interpretation of a rule contained in an European Union act. The article argues on the need for a uniform interpretation by the ECJ on the provisions on daily rest of the Directive 2003/88/EU.
The paper analyses the factual and legal situation in the context of preliminary reference principles on the necessity to send preliminary question. It also details the legal analysis of the provisions on daily rest, the discussion being about the general framework of regulation by directive and the impossibility of applying the rules on direct effect. The analysis contains also references to the Romanian national caselaw both from the perspective of the preliminary references made having as object the Directive 2003/88/EC as well as the reference to art. 3 of this European act before the Romanian national courts. Finally, the author focuses on the European level by analysing the views of the european institutions on the application of article 3 and of the interpretations given by now on working time and rest time, especially as they come from the case law of the Court of Justice of the European Union.

Formularea unei trimiteri preliminare este întotdeauna responsabilitatea judecătorului naţional. Acesta apreciază existenţa unui dubiu în privinţa interpretarii unei norme cuprinse într-un act de dreptul Uniunii Europene, cum ar fi Directiva 2003/88/UE. Articolul aduce argumente în privinţa necesităţii interpretarii uniforme a dispoziţiilor privind repausul zilnic de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Lucrarea realizează o analiză a stării de fapt şi de drept în contextul principiilor trimiterilor preliminare privind necesitatea formulării unei întrebări preliminare. Se detaliază analiza juridică a dispoziţiilor privind repausul zilnic, discuţia vizând cadrul general al reglementării prin directiva şi imposibilitatea aplicării regulilor referitoare la efectul direct. Analiza este completată de trimiteri la jurisprudenţa naţională română atât din perspectiva trimiterilor preliminare formulate cu privire la Directiva 2003/88/CE, dar şi a invocarii art. 3 din acest act european în faţa instanţelor naţionale române până în prezent. În final, autorul îşi concentrează perspectiva la nivel european, prin analiza opiniilor instituţiilor europene în ceea ce priveşte aplicarea articolului 3 şi al interpretărilor de până în prezent, privind timpul de lucru şi timpul de repaus, mai ales aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.