Articole de la același autor Prof. univ. dr. Dacian C. DRAGOȘ
Este profesor universitar doctor, titular al cursurilor de Drept administrativ, Drept european și Drept administrativ comparat. Co-director al Centrului de Studii privind Buna Guvernare. Jean Monnet Professor (din 2006); Prodecan al Facultăţii de Știinţe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (2008-2012) și decan delegat (2010-2012); Marie Curie Fellow la Michigan State University (2005-2006); Visiting Scholar la Rockefeller College of Public Administration and Policy, SUNNY at Albany, U.S.A. (2002); Premiul Uniunii Scriitorilor, Organismul de gestiune a drepturilor de autor, pentru carte juridică, 2003; Coordonator știinţific al Comisiei de elaborare a Codului de procedură administrativă al României (2006-2008) și Expert în cadrul Comisiei de elaborare a Codului administrativ (2010-2011). Membru al Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Sistemului Constituţional Românesc (2008-2009). Co-director al secţiunii X – „Law and Administration” al European Group of Public Administration (din 2010). Publicaţiile sale includ 2 volume internaţionale editate, 7 capitole în volume internaţionale, 5 cărţi de autor și 4 în colaborare, peste 30 de lucrari în publicaţii de specialitate.